Patru universitari suceveni în comisiile Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare


Intră acum și în grupul de

Patru cadre didactice ale Universității „Ștefan cel Mare” Suceava au fost numite în componența comisiilor Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.

Potrivit reprezentanților USV, luni, 12 iunie 2017, Ministerul Educației Naționale a publicat două ordine deosebit de importante pentru funcționarea eficientă și la înalte standarde de calitate a învățământului superior din România. Este vorba despre Ordinul 3990/2017 privind componența nominală a comisiilor de contestații ale Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și Ordinul nr. 3991/2017 privind componența nominală a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.

Astfel, din comisiile de specialitate fac parte Prof.univ.dr.ing. Valentin Popa, Rectorul USV, care a fost numit președinte al Comisiei de contestații pentru Electronică, Comunicații și Nanotehnologie, Prof.univ.dr. Mircea A. Diaconu, Prorector cu activitatea didactică și asigurarea calității, care a fost numit președinte al Comisiei de contestații pentru Filologie, Prof.univ.dr. Mihai Dimian, Prorector cu activitatea științifică, care a fost numit președinte al Comisiei de Electrotehnică, Comunicații și Nanotehnologii și Prof.univ.dr.ing. Laura Bouriaud, membru în Comisia de Ingineria resurselor animale și vegetale.

„Aceste numiri reprezintă o nouă confirmare a calității corpului profesoral al USV și a rezultatelor excepționale obținute în domeniul cercetării și inovării pe parcursul ultimilor ani”, au arătat reprezentanții USV.

(Mihaela Tcaciuc)

 

 


Intră acum și în grupul de